1 Decembrie la Boholţ

O echipă de 6 copii ai Centrului cultural Zestrea Buciumului au participat de Ziua României la concursul de cântece şi poezii patriotice „Sfântă-i Ţara mea” de la Boholţ.

O zi binecuvântată, cu multă bucurie şi soare în suflete. Un prilej de a creşte în inimile copiilor dragostea şi respectul pentru România – acest pământ minunat.
Copii frumoşi în haine româneşti, gazde bune şi inimoase, cântec, poezie, joc, premii pentru toată lumea; şi nu uităm gustoasele scoverzi de Boholţ, însoţite de alte bunătăţuri de post.

Mii de mulţumiri organizatorilor şi dăruitorilor!
Slavă Domnului pentru ideea frumoasă a părintelui Ioan Paros, sufletul evenimentului.

Publicitate

Seară românească la Bucium

O seară în care ne-am bucurat nespus unii de alţii, de România, de lucrurile frumoase şi bune.
Din program:
RUGĂCIUNE – întărire în credinţă, nădejde, iubire.
CÂNTECE şi poezii patriotice – fire nevăzute care ne pun în legătură cu toţi cei care le-au cântat de-a lungul veacurilor, făcându-ne adevărate transfuzii de dragoste, putere şi curaj.
CUVÂNT – despre rânduială, rost, vatra satului, familie, solidaritate.
BUNĂTĂŢURI – prilej de vorbă şi împărtăşire.

Mulţumim tuturor care aţi fost parte din aceste momente!
Pr. Marius şi Natalia Corlean

***
Carte de oaspeţi:
„O seara minunata petrecuta la Bucium, unde corul ne-a incantat si ne-a emotionat cu cantece patriotice; copiii au recitat poezii patriotice si ne-au induiosat cu puterea lor de a vibra sub versuri puternice.
Am ascultat cu mare atentie pledoaria dlui prof. Rosculet referitoare la puterea satului si a invatamintelor sale, a intoarcerii la origini, povesti despre sezatoare si claca, despre solidaritate in lumea satului si despre puterea nucleului familial.
Coplesiti de asa emotii puternice constructive, am incheiat seara cantand impreuna imnul national si un La multi ani pentru sarbatoritii zilei.
LA final am gustat din extraordinarele prajituri de post, gogosi, bombe, salam de biscuiti si alte bunatati aduse de doamnele minunate si am plecat nu doar cu stomacul plin, dar si cu inima plina de asa bucurie si emotie.
Felicitari pentru ca ati dedicat timp si suflet sa creati asa seara cu iz absolut familial, cu mari emotii pentru noi ca spectatori si cu bucurie de nedescris.” (Ana Borca, IIA CĂLĂTOARE)

„Am facut si eu cateva poze la sezatoare alaturi de Zestrea Buciumului da va spui sincer ca nu prea avui timp ca mi-o fost drag sa cant si sa ascult pruncii, muierile si barbatii aciuiti in Casa Domnului pentru a ne bucura dempreuna chiar la mijlocul postului de praznuirea Zilei Nationale a Romaniei… Inca o data tuturor LA MULTI ANI…!” (Titus Frâncu)

 

FOTO: Ciprian Nistor, Ana Borca, Natalia Corlean.

Ziua României, ziua noastră

Cu drag şi bucurie ne-am pregătit şi am sărbătorit Ziua României.

La mulţi ani tuturor!

Câteva fragmente video:
Corul de copii al Ansamblului nostru Bucium românesc:

„Românul” (Ciprian Porumbescu)

„Planeta limbii române” (Aurelian Silvestru, directorul Liceului Prometeu din Chişinău)

„Îndemn la unire” (Aurelian Silvestru, directorul Liceului Prometeu din Chişinău)

Imnul României:

Ziua României în comunitatea noastră

1 Decembrie – o zi ÎMPREUNĂ, cu drag de România şi toate frumuseţile ei.

  • Ne-am rugat împreună la Sfânta Liturghie, mulţumind pentru toate şi cerând binecuvântarea lui Dumnezeu peste ţara şi neamul nostru.
  • Ne-am bucurat de copii – prin cântec şi poezie.
  • Am ascultat cântece patriotice interpretate în premieră de noul nostru ansamblu vocal: „Bucium românesc”, cu cele 2 grupuri: bărbaţi şi copii.
  • Ne-am umplut mintea şi sufletele cu imagini superbe din România, într-o vizionare de fotografii.
  • Am servit împreună câte o felie din cozonacul oferit de familia părintelui şi câte un pahar din vinul oferit de domnul epitrop Nelu Boeriu.