Pregătirea pentru Aventura DofE

Tinerii noştri din programul DofE au trecut cu brio probele de antrenament pentru secţiunea Aventură. Cu această secţiune se apropie de finalul nivelului de bronz. Ceremonia de premiere va avea loc în luna noiembrie, la Braşov.
The Duke of Edinburgh’s International Award este lider al programelor de dezvoltare personală şi se adresează tinerilor între 14-24 ani. 10 tineri urmează programul  la Centrul cultural Zestrea Buciumului, prin unitatea operaţională AVE Făgăraş.

Cei 10 s-au împărţit în două echipe (echipele trebuie să aibă între 4-7 membri), au făcut cursuri de pregătire, şi-au stabilit traseele pentru călătoria finală şi au efectuat şi călătoriile de antrenament cu bine, primind ok-ul pentru călătoria finală.

Cele 2 echipe sunt:

  • 7Team (Andreea, Cristi, Sorina, Cristina şi Daniel) – traseu pe bicicletă, antrenamentul: 15 iulie; supraveghetor: Marius Schumi.
  • Zestrea Buciumului (Maria, Lavinia, Giorgia, Mihai, Cristina şi prietenul lor Alex, care îi însoţeşte) – traseu mixt, bicicletă şi drumeţie pe munte; antrenamentul: 23 iulie, supraveghetor: Aurel Frîncu şi pr. Marius Corlean.

Imagini de la antrenamente:

 

Feed-back-uri de la tineri:

„Antrenamentul m-a învățat că nu există „nu mai pot” sau „m-am obosit”, ci doar „nu vreau”. M-a învățat că oricât de lung şi greu ar fi drumul pe care îl am de parcurs, la final mă voi bucura împreună cu prietenii mei de dulceața reușitei. Mi-am demonstrat că pot mai mult decât credeam și că nu îmi este de folos să mă dau bătută. Bineînțeles, aș vrea să le mulțumesc și coechipierilor mei care au făcut drumul să pară mult mai scurt și mai puțin solicitant. Cred că meritul meu este 10% pentru că m-am ambiționat. Procentul de 90% le revine lor pentru că m-au motivat. Mi-am dat seama cât de importantă este echipa.” (G.G.)

„Mi-a plăcut antrenamentul , deoarece am putut vedea cum ar putea fi în călătoria finală si de asta consider că a fost util . Mă bucur că am învățat cum să pun cortul, cum se face corect rucsacul şi la ce obiecte să renunț, să nu trebuiască să duc greutate suplimentară degeaba.” (M.G.)

„A fost una dintre cele mai frumoase experiente traite de mine, din care am invat si am inteles anumite lucruri. Am cunoscut niste oameni minunati pe care doresc sa ii revad cat mai repede. Lucrurile noi invatate o sa fie de folos tuturor in aventura, dar mai ales in viata. Sper ca toti sa inteleaga ce inseamna o echipa si ca impreuna mereu e mai simplu si mai distractiv.” (A.S.)

Publicitate

Final de an la şcoala parohială

S-a încheiat un nou an la şcoala noastră parohială. A fost un an frumos, cu bune şi cu rele, cu greutăţi şi bucurii. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Mulţumirile se îndreaptă în primul rând spre coordonatorii de ateliere, fără de care nu ne-am fi putut bucura de atâtea descoperiri şi de atâtea activităţi diverse:

  • Gheorghe Zărnescu (Atelierul de meşteşuguri),
  • Veronica Tismănar (Atelierul de dichiseală),
  • Diana Ghircoiaş (Atelierul de pictură),
  • Liliana Ghircoiaş (Atelierul de gătit)
  • Nicolae Lie (Atelierul de fotbal).

    Tinerii noştri voluntari au făcut treabă tare bună anul acesta: Ana-Maria Budină (Atelierul de joacă), Lavinia Broş (Atelierul de dichiseală, Atelierul de joacă), Giorgia Ganea (Atelierul de teatru), Mihai Ghircoiaş (Atelierul de joacă) şi Cristina Budină (Atelierul de dichiseală, Atelierul de joacă). Bravo! Mulţumim pentru implicarea şi dăruirea voastră!

    Mulţumim mamelor care aţi stat aproape de-a lungul anului!

    Felicitări copiilor, părinţilor, bunicilor! Să vă bucuraţi unii de alţii!

Foto credit: Neluţu Dobrin, Natalia Corlean.

Întâlnirea tinerilor la Braşov

Centrul nostru a fost prezent la Întâlnirea tinerilor din zona metropolitană Brașov sâmbătă, 17 octombrie. Delegația a fost formată din grupul nostru de tineri (participanți) și pr. Marius și Natalia Corlean (coordonatori de workshopuri).
O zi frumoasă, cu sute de tineri din judeţul Braşov, în care ne-am bucurat de rugăciune comună, workshop-uri şi dezbateri pe diferite teme, jocuri, conferinţă şi concert Anatoly.

15-16 iulie 2011. Mai aproape de cer

„La munţi, suflete, să ne ridicăm…” (Cântările Învierii, antifonul 2, glasul 5)

Zile de vacanţă organizate în cadrul parohiei. Prilej de întărire trupească şi sufletească, de ridicare „la înălţime”, de inspirat aerul tare al culmilor… Pe cărări tot mai puţin umblate, pentru că cei care vor să urce (la propriu şi la figurat) sunt, din păcate, tot mai puţini. Lumea văzută de la înălţime are alte coordonate…

Pr. Marius