Serbarea de final la Hristos împărtăşit copiilor

S-a încheiat încă un an catehetic, cel de-al 3-lea, la „Hristos împărtăşit copiilor”. Mulţumim Domnului pentru toate şi Îi cerem binecuvântarea şi Harul Său pe mai departe, căci fără El suntem nimic şi putem nimic…

Serbarea, pregătirea ei şi a surprizei de ziua părintelui, care a coincis cu această zi, le puteţi vedea mai jos, în imagini.

Preoteasa Natalia

Publicitate

Înălţarea Domnului

Joi, 24 mai 2012:

Momentul închinat eroilor noştri a fost desăvârşit anul acesta, în lipsa şcolarilor, de copiii de la grădiniţă. Sub îndrumarea plină de însufleţire şi emoţie a doamnei Corneliţa, cei mici ne-au încântat şi emoţionat din nou. Cei invocaţi în poeziile atât de mari pentru copii atât de mici s-au bucurat sigur de atâta frumuseţe copilărească!

O bucăţică din aceste momente, pentru care îi mulţumim Florinei:

Pentru cei mici a fost o probă de străduinţă şi răbdare, pe care au trecut-o cu brio!

Mulţumim tuturor!

Serbarea copiilor

Mare bucurie am avut a doua zi de Crăciun când, după Sfânta Liturghie, copiii ne-au încântat cu poeziile şi colindele pregătite. Pentru că Alex Popovici ne-a oferit acest prilej, filmând momentul, vă împărtăşim această bucurie şi celor de departe. Iar cei care au fost prezenţi cred că se vor bucura să îl revadă, căci am văzut în public figuri emoţionate şi ochi înlăcrimaţi.

Final de an la Hristos împărtăşit copiilor

După un an în care ne-am întâlnit, am învăţat, am colorat, ne-am jucat şi am încercat să fim mai buni şi să ne pese de cei din jurul nostru, am încheiat cu o serbare organizată la biserică duminică, 10 iulie. Cu această ocazie, copiii au pregătit şi o expoziţie cu câteva lucruri din ceea ce am lucrat anul acesta.

Am avut 12 copii (de la 4 în anul trecut), împărţiţi în 2 grupe a câte 6. Ne-am întâlnit sâmbăta, la casa parohială şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, nădăjduiesc să reluăm aceste întâlniri din toamnă.

Preoteasa Natalia