A mai plecat o bunică

Tanti Maria lu’ Sasu, una din bunicile adoptate ale copiilor de la şcoala noastră parohială, a plecat astăzi la cele veşnice. Împăcată cu Dumnezeu, spovedită şi împărtăşită cu o zi înainte.

Domnul să îi primească truda vieţii şi să o primească în lăcaşurile Sale!

Dumnezeu să o ierte!

DSC03954

De Paşti, în procesiunea „Hristos a înviat!”, copiii au vizitat-o ultima oară.

Publicitate

Elena Broş (1924-2013)

A plecat dintre noi şi tanti Lina Broş, născută Cârstea, de la numărul 39. Îmbrăcată fain, în cele mai frumoase haine – cele româneşti – a plecat la întâlnirea cu Domnul şi cu ceilalţi din neam. Un bătrân frumos, din generaţia bătrânilor frumoşi care se duc Dincolo luând cu ei un univers întreg. Odată cu plecarea lor, răspunderea pentru ceea ce ne-au lăsat apasă tot mai mult pe umerii noştri, ai celor ce am rămas.

Înmormântarea a avut loc joi, 10 octombrie.

Dumnezeu să o odihnească în pace, cu tot neamul ei cel adormit!

Elena Grama (1935-2013)

Săptămâna aceasta ne-am despărţit de tanti Lenuţa Grama (născută Vlădău). Trupul ei obosit a cedat vineri, 20 septembrie, iar sufletul ei s-a îndreptat către Domnul. O femeie extraordinară, plină de bunătate, generozitate şi recunoştinţă. Discretă, extrem de muncitoare şi devotată.

09.23 tanti Lenuta Grama

Ne-am despărţit cu durere, dar plini de nădejde. Să ne vedem în Rai!

Rămas bun: doamna preoteasă Eugenia Ittu

dna preoteasa EISâmbătă, 13 iulie 2013, Dumnezeu a chemat-o pe doamna preoteasă Eugenia Ittu la o Întâlnire pe care o aştepta de ceva vreme. O plecare lină, spre seară, după ce zăbovise o vreme la poartă. A adormit în pace, liniştită, lăsând însă în inimile noastre durerea despărţirii.

Slujba de priveghere va avea loc în această seară, la ora 20.30, iar înmormântarea mâine, 16 iulie, de la ora 13.

Dumnezeu să o ierte şi să o primească în bucuria Sa veşnică!