Ansamblul „Răsună Buciumul” în Parohia Victoria I

La invitația părintelui Adrian Magda de la parohia Victoria I, Duminică, 12 februarie,  Ansamblul ”Răsună Buciumul”, coordonat de doamna Doina Ghircoiaș, a prezentat un program artistic constând în punerea în scenă a unor obiceiuri vechi de nuntă specifice zonei noastre. Introducerea a fost făcută de domnul profesor Ioan Funariu, un bun cunoscător al folclorului din Țara Făgărașului, iar nepoata dânsului a prezentat în continuare obiceiul de nuntă din această zonă.

A urmat apoi spectacolul în sine care, pe lângă faptul că ne-a transpus în atmosfera arhaică și pitorească a timpurilor strămoșești, a avut și o anumită savoare a umorului sănătos transmis natural de către cei ce au susținut reprezentația.

Toți cei prezenți ne-am bucurat de gustarea acestor momente de istorie a culturii și spiritualității populare referitoare la una dintre cele mai importante etape din viața omului: nunta (căsătoria), iar reacțiile entuziaste ale celor din public nu au întârziat să apară.

Îi felicităm din suflet pe membrii ansamblului și le dorim succes și putere pentru a aduce în fața publicului larg și alte obiceiuri tradiționale străvechi, parte importantă a patrimoniului cultural și spiritual românesc.

Pr. Marius

 

Publicitate

Inaugurarea căminului în presa locală

Televiziunea Făgăraş:

Bună Ziua Făgăraş:

Nuntă tradiţională şi joc în noul cămin din Bucium

Nova Tv:

http://www.impactfagaras.ro/nova/iunie/20/index.html

începând de la minutul 02:58

Va urma şi un filmuleţ din pozele făcute de noi, probabil spre sfârşitul săptămânii.

Psa N.