Vremuri de demult

Comunitatea satului, pe la 1940:

Portul popular

„Portul popular al buciumenilor a rămas mai ales în amintirea sătenilor. Datorită legăturilor foarte strânse cu mediul urban, sătenii au adoptat destul de timpuriu costumaţia modernă. Astăzi hainele populare sunt îmbrăcate de cetaşi în perioada sărbătorilor de iarnă, dar, de câţiva ani, şi la biserică, la sărbătorile mari.

Portul bărbătesc, care s-a păstrat până astăzi, este format din cămaşă albă de bumbac, cu guler şi pumnaşi cusuţi cu mătase, cioareci făcuţi din ţesătură de lână şi pieptarul întâlnit în toată partea de est a Ţării Făgăraşului, frumos împodobit cu cusătură. În picioare în trecut purtau opinci, apoi bocanci, iar în vremurile din urmă cizme cu tureac negru lustruit.

Femeile purtau iie lungă, cu laibăr şi, în partea de jos, o crătinţă de pănură de jur împrejur, cu deschizătura pe piciorul stâng, care rămânea acoperit doar cu iia. În timp iia a rămas doar în partea de sus a corpului, portului adăugându-i-se în partea de jos fusta creaţă. În timpul iernii, în loc de ciorapi se purtau nişte învelitori din pănură, ca nişte cioareci tăiaţi de la genunchi în jos. În picioare purtau opinci şi mai târziu bocanci sau ghete cu tureacul înalt. Pe cap femeile aveau căiţă şi pomeselnic. Căiţa şi pomeselnicul s-au înlocuit treptat cu năframa la femeile căsătorite, fetele nemăritate nepurtând batic. Astăzi nu se mai poartă costumul tradiţional decât la băieţi, portul fetelor suferind influenţa satelor din zonă.”

Prof. Gheorghe Dobrin

Port popular tradiţional
purtat de Octavia şi Cornel Dobrin:

purtat de Cornelia şi Nicolae Lie (costume din colecţia Radocea):

Nunta de altădată:

Descrierea obiceiului de nuntă, împreună cu strigăturile lui, culese de Prof. Gheorghe Dobrin:

Oameni de altădată:

Pr. Damaschin Ghircoiaş, fiu al satului, paroh între anii 1899-1929, împreună cu familia:

Nicolae Grancea:

la 1935:

Secvenţe din viaţa satului la 1941, luna decembrie:

Această prezentare necesită JavaScript.

Un gând despre „Vremuri de demult

Lasă un răspuns către melania Anulează răspunsul