Eminescu. România frumoasă. Români uniţi.
Sub acest generic am sărbătorit pentru a treia oară împreună evenimentele lunii ianuarie: Ziua Eminescu, Ziua culturii române şi Ziua Unirii.
O seară minunată la gura sobelor din biserică, cu oameni frumoşi, oaspeţi inimoşi, momente de o sensibilitate profundă şi comuniune la un ceai cu prăjituri, oferite de gazdele buciumene.
Mulţumim musafirilor din cele două Veneţii: Pr. Alexandru cu doamna preoteasă Petruţa Socaciu din Veneţia de Jos şi domnii profesori Florin şi Crina Palas din Veneţia de Sus, cu copiii frumoşi care i-au însoţit şi ne-au încântat cu momentele lor.
Şi mulţumim tuturor buciumenilor – din sat sau din oraş – care aţi ales să petrecem împreună această seară!
„Bisericuța noastră din Bucium a găzduit o manifestare culturală minunată. Poezie, cântec, cuvântări profunde, multă, multă emoție..
Concluzia:
Avem nevoie tot mai mult să redescoperim frumusețea din sufletele noastre! Avem nevoie să citim, să creăm, să muncim pentru țara noastră! Avem nevoie să fim uniți! Avem nevoie să scoatem la suprafață tot ce este frumos, pur și nobil din noi!
Mulțumesc tuturor celor care au fost împreună cu noi!”Pr. Marius
„Zestrea Buciumului a împărțit cu noi astăzi frumoasă parte din Zestrea Neamului nostru! Însuși Eminescu a coborât în mijlocul frumoasei biserici din Bucium, atingând cu privirea sa fiecare suflet acolo prezent. Și ne-a vorbit, prin glasuri de copii, despre dragoste și natură, despre pământ și cer, despre doină și luceferi… Apoi despre Basarabia, marea sa dragoste și marea noastră rană, și despre Unire, marele său vis… Și al nostru, desigur! Și despre Biserică – Maica Neamului Românesc!
Înălțătoare seară, înveșmântată în strai de sărbătoare (ce lecție frumoasă!), pentru care, cu sufletele încă tremurând de emoție și de vie trăire, mulțumim doamnei Natalia Corlean, părintelui Marius Corlean, părintelui Alexandru Socaciu, dar și copiilor frumoși din Bucium și din Veneții!
Felicitări mai ales fraților Maria și Vasile Lupu din Veneția de Sus, pentru emoționanta recitare a vastului poem eminescian „Luceafărul”!«De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece! »”
Crina Palas