În 12 septembrie 2014 s-au împlinit 10 ani de la instalarea în Parohia ortodoxă Bucium a părintelui Marius Corlean. Am considerat acest moment ca un prilej de exprimare a recunoştinţei şi preţuirii, de întărire a familiei comunităţii noastre. Aniversarea acestei sărbători a comunităţii a a avut loc Duminică, 28 septembrie.
Programul zilei:
- Sfânta Liturghie
- Te Deum – slujbă de mulţumire – Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- gustare la Căminul cultural
- vernisajul expoziţiei de fotografie „Buciumul nostru” – satul văzut prin ochii copiilor
- momente artistice – cântece populare şi patriotice interpretate de grupuri vocale din sat – copii, bărbaţi, femei – şi invitata noastră specială, doamna Mariana Şandru
- acordarea unor hrisoave de preţuire din partea părintelui şi doamnei preotese – legate de sprijinul primit în momente foarte dificile din decursul celor 10 ani;
- acordarea unui hrisov de preţuire tuturor membrilor comunităţii parohiale buciumene;
- Balada Sfinţilor Brâncoveni – interpreţi: Pr. Marius, Pr. Adrian Magda, Alexandru Socaciu şi preoteasa Natalia; actori: copiii de la Centrul cultural „Zestrea Buciumului”
- Balada Mioriţa – moment surpriză din partea copiilor; îndrumător: Gheorghe Zărnescu
- lansarea ediţiei speciale a ziarului „Buciumul credinţei”, o surpriză pentru părintele Marius, iniţiată de doamna preoteasă, susţinută de comunitate şi realizată cu ajutorul copiilor: Giorgia Ganea, Ana Maria Budină, Victor Radocea, Lavinia Broş, Mihai Ghircoiaş, Cristina Budină;
- moment final: interpretarea de către toţi cei prezenţi a cântecului „Bucium drag” – versuri alcătuite în anul 2014 şi aşezate pe o veche melodie buciumeană de grupul de copii Bujorii Buciumului, sub îndrumarea părintelui şi a doamnei preotese
Mulţumim pentru sprijinul acordat în organizare: Casa Terra Făgăraş, Cristian Ramba Photography, Doru Judele, Valentin Pantilimon.
După 10 ani de călătorie, mulţumim Domnului pentru că a rodit seminţele pe care le-am plantat împreună. Uitându-ne în urmă, ne amintim atâtea momente frumoase, atâtea începuturi alături, emoţii ale proiectelor, bucurii jucăuşe, dar şi lacrimi în rugăciune, cerând mângâierea şi milostivirea lui Dumnezeu în greutăţi.
-
- „Bucium drag”
Ediţia specială a publicaţiei noastre parohiale este destinată familiei parohiei şi conţine povestea pe scurt a celor 10 ani, scrisori de mulţumire din partea părintelui şi doamnei preotese, precum şi mesaje aniversare din partea membrilor comunităţii şi a prietenilor parohiei noastre.
Redăm aici scrisorile Părintelui şi doamnei preotese:
Părintele:
În urmă cu 10 ani pășeam pentru prima dată în satul Bucium. Coborând panta de la intrarea dinspre Mărgineni, aveam senzația scufundării mele într-un necunoscut cu care nu știam cum o să mă împac. Au avut loc primele întâlniri. Cu domnul Radocea, cu domnul Zărnescu, în cele din urmă cu biserica… O biserică diferită față de cele cu care eram noi obișnuiți: nepictată, neaerisită, cu un Altar aglomerat și neîngrijit. Am avut însă încredere că Dumnezeu va fi cu noi și le vom rândui pe toate.
Și așa a fost. Cu toată greutatea drumului anevoios, a existat mâna providențială a lui Dumnezeu, Care ne-a purtat de grijă pas cu pas, încă de la început, cu o Iubire nemăsurată de Tată. Întristării mele față de lipsurile înzestrării bisericii cu cele rânduite cultului, El a răspuns cu primele daruri făcute de cea care avea să marcheze istoria parohiei Bucium în mod minunat. Înainte de primul nostru Crăciun în parohie, tanti Maria (Maria Dobrin sau „împărăteasa”, cum o cunoașteți dumneavoastră) a donat bisericii o Sfântă Evanghelie și un set de vase liturgice, nou-nouțe… Nu mi-a venit să cred cât de repede și în ce chip minunat a răspuns Dumnezeu dorințelor mele! Apoi s-au rânduit tot așa acoperămintele, veșmintele…
Da, mâna ocrotitoare a Domnului ne-a fost deasupra la fiecare pas. Știa de neputințele noastre și le-a aranjat pe toate pe măsură. După trei săptămâni am scăpat de navetă, prin dragostea familiei Puiu și Marioara Dobrin care ne-au pus casa lor la dispoziție pentru un an de zile, cât au fost plecați în America. Așa s-au rânduit toate de la început, chiar dacă pentru un an am avut toaleta afară, iar iarna n-a fost deloc ușoară. Am luat-o însă ca fiind puțină readaptare la un stil de viață care de altfel nu îmi era foarte străin, din moment ce până la vârsta de 6 ani am crescut în ograda plină de pitoresc a bunicilor, așezată la marginea pădurii.
Acești 10 ani au fost perioada de timp din viața mea care a trecut cel mai repede. Am mai auzit idei conform cărora la sat timpul trece mai încet și nu prea sunt solicitări în afară de slujba de Duminică. Eu aș zice că solicitările sunt pe măsura disponibilității, iar dacă ești în sat, la dispoziția oamenilor, și vrei să faci ceva, sunt o groază de lucruri de făcut, care nu îți lasă prea mult timp liber. Iar dacă stau să mă gândesc la cele petrecute, la atâtea situații ce au solicitat implicare, energie, rugăciune… aș spune că și într-o cumunitate mică, cum e a noastră, se pot întâmpla la fel de multe și importante lucruri ca oriunde. Și dacă stau să analizez toată această succesiune de evenimente, întâmplări, oameni minunați pe care Dumnezeu ni i-a scos în cale, de care ne-am legat formând legături trainice și frumoase, pot afirma cu bucurie că a fost o poveste intensă, prin care am fost pur și simplu legați de Bucium.
Am scris împreună cu dumneavoastră file din istoria acestui sătuc de munte. Din fiecare filă scrisă au răsărit fapte concrete care vor rămâne veșnic legate de acest loc, dar și de istoria personală. Iată că, dincolo de locurile în care am crescut și am copilărit, a mai răsărit un loc care m-a primit în istoria sa: satul Bucium. Iar de acesta pot să spun că sunt legat mai mult decât de cele ale copilăriei, datorită tuturor celor care ne-au fost alături, celor care și-au deschis către noi inimile și ne-au făcut să nu ne simțim singuri, ci să simțim că aparținem unei familii, că avem oameni de încredere și de nădejde.
Gândurile de prețuire și recunoștință sunt nenumărate. Desigur că ele se opresc în primul rând la Dumnezeu, pentru purtarea de grijă și mila Sa călăuzitoare în orice ceas. Mă duc însă cu gândul și la oameni, cei prin Care Domnul face lucruri minunate, atunci când ei se deschid și sunt gata să lucreze împreună cu El. Iar acest gând mă duce din nou la pomenirea numelui Mariei Dobrin, prin care Dumnezeu ne-a dat un adăpost. Pentru că fără a avea posibilitatea să locuim în parohie nu s-ar fi putut împlini nimic. Un preot navetist este un preot care pendulează între două stații și care nu aparține niciuneia. Determinarea acestei femei vrednice a făcut ca astăzi Buciumul să aibă o casă parohială în bună rânduială.
Mă opresc apoi la consiliul parohial – „plutonul” din linia întâi – care a susținut cu multă disponibilitate toate lucrările de-a lungul anilor, suportând împreună cu mine și bune, și rele.
De asemenea, gândurile mele de prețuire și recunoștință se îndreaptă către doamnele din comitetul parohial, prin a căror purtare de grijă au fost susținute și organizate evenimentele, iar biserica este așezată în curățenie și rânduială.
Vă mulțumesc, de asemenea, tuturor celor care vă implicați în vreun fel în activitățile parohiei – la școala parohială, la Atelierele de meșteșuguri și dichiseală, la îngrijirea și înfrumusețarea bisericii etc. După cum vedeți, participarea activă a mirenilor în viața familiei parohiale aduce roade minunate, pe care preotul nu are cum să le împlinească de unul singur. Celor care sunteți alături de noi, înțelegând misiunea și încercarea de a pune pe făgașuri bune viața spirituală și culturală a micului nostru sătuc de munte, vă spun că răsplata lui Dumnezeu este neprețuită, aici și Dincolo, în Bucuria cea veșnică. Iar pe cei care nu îndrăzniți să vă apropiați, vă îndemn să o faceți. Doar împreună, în comuniune, primim binecuvântarea lui Dumnezeu și puterile noastre cresc nemăsurat.
Privesc cu mult optimism viitorul. Cred că Dumnezeu îmi va da la fel de multă bucurie în a continua lucrările începute, dar și altele. Însă la toate se adaugă acum un plus de experiență și așezare. Și așa, cu rugăciunea în gând pentru cele care vor fi și pentru toți cei ai familiei satului nostru, am pășit în deceniul al doilea…
Părintele Marius
Preoteasa: Scrisoare de mulţumire pentru satul meu adoptiv
ÎNCEPUTUL. Era o zi însorită de început de septembrie când am păşit prima dată aici. Deşi sunt făgărăşeancă, nu călcasem niciodată hotarul Buciumului. O făceam prima dată acum, când soţul meu fusese deja numit preot paroh în acest sat. Nu mai era, deci, cale de întoarcere.
Am trecut de Mărgineni. După hartă şi indicaţiile prietenilor, ar trebui să urmeze Buciumul. Emoţiile cresc. Se văd casele, dar la intrare nu e nici o pancartă care să semnaleze intrarea în sat. Ăsta o fi? Ni se spusese că înainte de biserica este un pod peste pârâul care traversează satul. Ăsta este.
Tragem maşina în faţa bisericii şi coborâm cu sfială. Se văd oameni pe ici, pe colo, dar sunt preocupaţi să plece la câmp. E perioada în care se scot cartofii. Ca din pământ răsare un domn cu un zâmbet călduros. Era nenea Rel’ Radocea, cum aveam să aflu mai târziu.
— Sunteţi Părintele, nu-i aşa?
Îi explicăm că încă n-a fost hirotonit. Dar el este, într-adevăr, numit paroh în Bucium. În câteva zile urmează să fie hirotonit diacon, apoi, dumininica viitoare, pe 12 septembrie, va fi hirotonit preot şi instalat în parohie chiar aici, la biserica din sat. Cu cine am putea vorbi despre slujba de instalare? Ne conduce la domnul Zărnescu, epitropul. Găsim aici aceeaşi bucurie primitoare. Oamenii îşi exprimă uşurarea de a avea, în sfârşit, un preot care să stea în sat. Au obosit de atâtea drumuri, de neorânduială şi instabilitate.
După ce servim o cafea şi stabilim detalii pentru Duminica instalării, mergem să vedem biserica. Intrarea din faţă nu e disponibilă, aşa că pătrundem prin cea din dos. Mă izbeşte un sentiment apăsător. Pereţii înalţi, vineţii şi afumaţi, nu prea seamănă a fereastră spre Cer. Iar pânzele de păianjen şi praful gros ne prezintă parcă o casă părăsită. Soţul aruncă o privire şi în altar, dar nu e deloc încântat de ceea ce găseşte.
Nu zicem nici unul nimic, dar gândurile roiesc. „Oare ştim în ce ne-am băgat? Cum o să supravieţuim aici noi, copii crescuţi la oraş? Când în sfârşit aveam apartamentul nostru în Braşov, după atâta trudă… Am lăsat colţişorul curat şi liniştit pe care ni-l făcusem… Pentru ce? Sunt aşa de obosită de greutăţi, de schimbări, de mutări… Şi uite unde venim! Doamne, dacă Tu ne-ai trimis aici, Tu să faci ceva! Tu să le rezolvi pe toate cum ştii!” Simt o Prezenţă încurajatoare şi mângâietoare. „Da, Doamne. Fie voia Ta. Ştiu şi simt că eşti cu noi. Fii Tu cu noi în toate!”.
Revărsarea aceasta de har peste har ne-a făcut să trecem cu bine prin toate greutăţile începutului – lipsa casei parohiale, a celor necesare unei bune slujiri în biserică, naveta mea la Făgăraş şi prima iarnă grea. Ne-au ajutat mult şi deschiderea, respectul şi preţuirea buciumenilor, bucuroşi să ne primească după atâţia ani în care nu au mai avut un preot al lor.
O POVESTE DE IUBIRE. Întâlnirea mea cu Buciumul mi-a rămas întipărită în suflet. Ca începutul unei poveşti de iubire. Bunicii mei au plecat de la ţară încă de tineri, aşa că n-am avut şansa unor rădăcini în viaţa unui sat. În cei 10 ani de când suntem aici, Buciumul a devenit satul meu adoptiv. Viaţa în mijlocul dumneavoastră m-a legat cu zeci de mii de fire nevăzute de acest loc. Toate bucuriile, dar mai ales greutăţile trăite împreună, aici, în satul nostru şi în biserica noastră, m-au făcut să mă simt parte dintr-o familie. Lacrimile de rugăciune vărsate în timpul proceselor pentru biserică, greutăţile lucrărilor de restaurare, bucuriile care izvorăsc din lucrurile pe care le facem împreună, din creşterea copiilor şi din dragostea lor – toate acestea pe mine una m-au legat fiinţial de Bucium. Aici mă simt acasă, aici mă simt iubită, preţuită. Aici simt că îmi împlinesc rostul la care m-a chemat Dumnezeu pe pământ – mântuirea mea prin slujirea Lui şi slujirea aproapelui. Aici simt că suntem o familie. Şi pentru asta vă mulţumesc.
GÂNDURI DE RECUNOȘTINȚĂ. Aniversările sunt prilej de bilanțuri, dar și de mulțumire și recunoștință, așa că nu pot să nu consemnez câteva astfel de gânduri.
Am auzit spunându-se că toate lucrurile frumoase care se întâmplă în parohia noastră fac parte dintr-o strategie foarte bine gândită, de dezvoltare pe termen lung. Am cugetat împreună cu părintele la acest lucru și – știindu-ne cât de neputincioși suntem și cât de incapabili de astfel de idei manageriale mărețe – am înțeles cum stă treaba. Da, este o strategie extrem de bine pusă la punct. Strategia lui Dumnezeu. El e Cel care ne-a adus aici, în Bucium. El e Cel care ne-a rânduit la început cele legate de casa parohială, prin tanti Maria, ca să ne putem stabili în sat. Cel care, împreună cu sfinții Săi mult ajutători, a vegheat ca lupta legată de procesul pentru biserică să ajungă la un final bun. Cel care ne-a dat curaj să începem să lucrăm cu copiii. Cel care ne dă înțelepciune zi de zi, pentru a putea continua această lucrare cu cei mici. Cel care a deschis inimile tuturor celor care au sărit în ajutor de-a lungul celor 10 ani și care parcă devin tot mai mulți. Într-un cuvânt, Dumnezeu a fost Rânduitorul a toate. Deci Slavă Lui pentru toate!
Mulțumesc apoi întregii comunități și fiecăruia în parte. Pentru ceea ce sunteți, pentru faptul că ne îngăduiți, că ne sprijiniți, că ne pomeniți în rugăciune, că ne treceți pe pomelnicele dumneavoastră. Faptul că vă rugați pentru noi e cel mai mare ajutor pe care ni-l puteți acorda.
Mulțumesc doamnelor mele din comitetul de femei, care n-ați pregetat să fiți cu tot sufletul gata de treabă, în orice moment. Fără dumneavoastră n-am fi putut face mai nimic.
Mulțumesc coordonatorilor de ateliere, cei care ați făcut ca Școala parohială „Sfinții Brâncoveni” să capete dimensiuni nebănuite. Faptul că anul trecut am pus la dispoziția copiilor șapte tipuri de ateliere vi se datorează. Fără dumneavoastră n-am fi putut face mai nimic.
Mulțumesc doamnelor care v-ați implicat în Atelierele de meșteșuguri și dichiseală, prin care sprijinim lucrările de la biserică și arătăm celor din afară că suntem dispuși și să facem ceva, nu doar să cerem. Fără dumneavoastră n-aș fi putut face nimic.
Mulțumesc mult și mamaiei – tanti Maria Gușeilă, vecina noastră – care se grijește de noi ca de proprii copii. Domnul să vă răsplătească dragostea!
Și, nu în ultimul rând, mulțumesc iubiților mei copii. Sunteți o bucurie pentru noi, fiecare în parte. Sunteți fiecare o minune a lui Dumnezeu! Nădăjduim să vă putem fi de folos să răspundeți chemării pe care Domnul a pus-o în fiecare dintre voi, să vă lucrați talentele pe care le-ați primit și să alegeți să trăiți frumos, în slujba Binelui.
Preoteasa Natalia
Parohia Ortodoxa Bucium 