Ziua iei

Pentru că iubim hainele vechi româneşti, ne-am bucurat de iniţiativa comunităţii La Blouse Roumaine de a sărbători o Zi a Iei în 24 iunie şi ne-am alăturat imediat demersului.

Anul acesta ziua de sărbătoare a fost mai bogată. După ce la Sfânta Liturghie am scos din lăzile de zestre ii vechi şi preţoase, pe seară am reprezentat Centrul nostru cultural „Zestrea Buciumului” la Făgăraş. Am sărbătorit aici Ziua Universală a Iei în Ţara Făgăraşului împreună cu cele două comunităţi prietene – Mândra şi Boholţ – şi prieteni vechi şi noi: soliştii Vlad Miriţă şi Sebastian Stan.

Evenimente din program:

  • Lansarea expoziției de pictură PRO Boholț – rezultat al ediției a III a, a taberei de pictură din satul de pe Ardeal, în care mai mulți pictori din România au surprins, timp de două săptămâni, spiritul neamului românesc, în IE, la el pe uliță, pe dealuri, în biserică, în casa din față, sau în lada de zestre.
  • Eveniment – expoziție “IA – eleganţă şi eternitate românească din Țara Făgărașului” (cele mai frumoase ii de mireasă și sărbătoare, majoritatea de patrimoniu într-o prezentare specială pe logia castelului)
  • Invitat special tenorul Vlad Miriță, cu un scurt repertoriu românesc, autentic (însoțit de Sebastian Stan și o mini orchestră de muzică populară din Sibiu)

 

Parteneri: PRO Boholț, Muzeul Țării Făgărașului Valer Literat, Muzeul de Pânze și Povești Mândra, Restaurant Casa Terra, gourmeTraditional, Fundația Comunitară Țara Făgărașului, Zestrea Buciumului, tarafagarasului.eu

Evenimentul, relatat de Televiziunea Făgăraş:

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s