Preasfinţitul Andrei pe meleaguri buciumene

Data de 9 ianuarie 2010 a fost o zi binecuvântată pentru mănăstirea „Schimbarea la Faţă” de la Bucium. Noul stareţ al mănăstirii, părintele Cleopa Negru, a fost instalat oficial de către PS Andrei, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, alături de un sobor de preoţi. Preasfinţitul Andrei a subliniat în cuvântul său importanţa, dar şi dificultatea demnităţii de stareţ al mănăstirii, fiindcă buna desfăşurare a rânduielilor din aşezământul monahal va depinde de modul în care stareţul îşi chibzuieşte activitatea şi îşi înţelege menirea. Daca până acum, a subliniat Preasfinţia Sa, ispitele au fost multe, de acum încolo acestea vor fi şi mai multe. Lucru menţionat în continuare şi de Părintele Visarion Joantă, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului, care timp de aproape un an a asigurat interimatul la conducerea mănăstirii. Sfinţia sa a confirmat practic dificultăţile cu care se confruntă un stareţ, aflându-se de multe ori în situaţii foarte dificile în care a trebuit să ia hotărâri foarte grele. Atât Preasfinţitul Andrei cât şi părintele exarh i-au urat noului stareţ activitate îndelungată şi cu folos, asigurându-l de toată dragostea şi sprijinul prin care îi vor sta la dispoziţie în situaţii dificile, dar nu numai.

După încheierea Sfintei Liturghii, a fost oficiată slujba parastasului de patruzeci de zile spre pomenirea doamnei Elisabeta Şandru, ctitorul principal al mănăstirii. La sfârşit, cei prezenţi au fost în comuniune şi în cadrul agapei oferite în trapeza mănăstirii.

Sărbătoarea nu s-a încheiat pentru credincioşii satului Bucium, care s-au bucurat de prezenţa Preasfinţitului Andrei şi a doua zi, în biserica parohială din localitate. Împreună cu părintele protopop Ioan Ciocan, părintele Cleopa, noul stareţ al mănăstirii noastre, părintele Matei Bilauca, stareţul schitului de la Şinca Nouă, şi credincioşii din sat l-am întâmpinat pe Părintele episcop în faţa bisericii. Slujba a continuat cu Sfânta Liturghie, după care am ascultat cuvântul Preasfinţitului la Duminica de după Botezul Domnului. În final părintele protopop i-a încurajat pe enoriaşii buciumeni, a căror unică biserică este revendicată în instanţă de către câteva persoane de religie greco-catolică, iar Părintele episcop ne-a asigurat că suntem în rugăciunile Preasfinţiei Sale.

Pr. paroh Marius Corlean

Articol apărut în Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 37 – februarie 2010

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s